Trei secunde ajung ca să-ți fure vocea

Trei secunde de înregistrare ajung, cu uneltele de azi, ca vocea unui om să fie clonată convingător, iar vinerea trecută peste optzeci de actori britanici i-au cerut în scris premierului lor o lege care să facă din voce o proprietate, așa cum sunt deja numele și chipul.

Printre semnatari se numără Hugh Bonneville, Nicola Coughlan și Matt Lucas, dar campania nu a pornit de la vedete. A pornit de la o naratoare de audiobookuri, Alice Sockett, o femeie al cărei întreg capital de lucru e făcut din sunet. „Vocea mea e în spațiul public și e complet neprotejată, iar furturile de voce cresc de la o săptămână la alta”, spune ea, în traducere liberă.

Înainte să ți se pară o ceartă a artiștilor, fă un inventar scurt al locurilor unde ți-ai lăsat propriile trei secunde: mesageria vocală, ședințele înregistrate, clipul de la conferință, filmarea de la aniversarea de anul trecut.

Construiesc identități pentru firme și pot să-ți spun cât valorează o voce atunci când aparține unui brand. Companiile plătesc bani serioși pentru un logo sonor de trei note, pe care îl apără apoi cu avocați de mărci ținuți pe abonament. Originalul uman, instrumentul pe care fiecare dintre noi îl poartă de la naștere, nu are niciun act de proprietate în legea britanică.

Golul vine dintr-o lume în care copierea unei voci cerea singurul lucru pe care nu-l putea fura nimeni, omul. Legile au fost scrise ca să păzească tot ce putea falsifica un străin, semnătura, numele, chipul, iar la sunet nu s-a gândit nimeni, fiindcă furtul lui era fizic imposibil. Lumea aceea s-a încheiat pe nesimțite, cândva între două actualizări de software, iar legea nu a băgat de seamă înmormântarea.

Cererea actorilor ascunde un principiu mai mare decât meseria lor. Dacă ceva poate fi extras din tine și pus la muncă fără acordul tău, nu ai fost niciodată proprietarul lui, ci doar primul utilizator. Danemarca și-a schimbat deja legea, ca cetățenii să poată cere ștergerea și despăgubiri atunci când vocea sau chipul le sunt replicate. Guvernul britanic a răspuns cu cea mai guvernamentală propoziție disponibilă, promisiunea unei consultări. Furtul, notează Sockett, are ritm săptămânal. Consultarea nu are.

Hugh Bonneville a semnat cu o frază pe care o înțelegi fără niciun avocat, „vocea mea e unică, e a mea, e o parte din identitatea mea”, în traducere liberă. El e actor, însă pretenția e și a ta. Vocea ta e deja plecată în lume, pe roboți telefonici, în webinarii și în filmări de familie. Dacă mâine o auzi spunând ceva ce tu nu ai spus niciodată, cui îi ceri să tacă?